O carte pentru ai copilăriei fani, cu vârsta între 7 și 107 ani.
Iată ce spune un cadru didactic și consilier de dezvoltare personală despre poveștile din carte:
„Ca dascăl, întâlnesc zilnic copii diferiți, fiecare cu lumea lui, cu fricile lui, cu întrebările lui nerostite. Iar poveștile Simonei Muscă mi-au dat senzația aceea rară că cineva chiar vede aceste lumi interioare și știe cum să ajungă la ele, cu blândețe și sens.
Sunt povești care nu doar captează atenția, ci deschid uși – către acceptare de sine, către încredere, către relații mai sănătoase cu cei din jur. Prin personaje vii și situații în care mulți copii se pot regăsi, mesajele ajung firesc acolo unde e cea mai mare nevoie de ele: în sufletul copilului.
Este o carte care nu doar se citește, ci se simte și se lucrează în interior. O recomand cu toată încrederea, pentru că știu cât de mult contează ca un copil să se simtă văzut, înțeles și valoros.”
– Iarka Baițar
Citat din carte:
” – Mă… mă primiți și pe mine să vă fiu prieten? apăru ca o umbră Vuk Bursuc din întunecimea nopții.
– Sigur că da. Dar ești sigur că ne alegi pe noi ca prieteni? Nu te temi că o vei supăra pe Fița Vulpița?
– Acum câteva minute m-am decis: să trăiești în frică continuă și să te și prefaci că îți place… nu e viață adevărată. Iar eu vreau să trăiesc frumos. Vreau să am prieteni adevărați, de care să-mi placă. Care să fie buni, înțelegători, săritori… Și m-am decis să mă înscriu la cursurile de arte marțiale organizate de jupânul Urs, pentru a învăța să mă apăr de toți cei ca Fița și a nu mai fi obligat să mă prefac a le fi prieten. N-am fost o creatură prea de soi până acum, dar stă în puterea mea să schimb asta.
– Bravo, Vuk! Merită să faci astfel de schimbări. Dar… dar ce-i cu tine Totolici? Pari posomorât. Tocmai acum?! Când i-ai dat o lecție vulpiței și ne-am mai făcut încă un prieten?”
Dacă vi se pare interesantă „ mostra” din carte și părerea unui cadru didactic avizat, vă invităm să cumpărați cartea și să îi sprijiniți pe cei mici să înceapă să afle poveștile dintre paginile ei și chiar să lucreze efectiv pe paginile destinate lor în mod special.




Reviews
There are no reviews yet.