Program-proces de interacțiune de grup, on-line, având ca bază de studiu, dezbatere și conștientizare o carte de dezvoltare personală.
Activitățile destinate participanților din acest program includ lectura(în condiții individuale) unei cărți de dezvoltare personală (integrală sau selectivă), combinată cu sesiuni de dezbatere on-line, pe marginea a ceea ce s-a citit. Discuțiile vor fi canalizate spre înțelegerea conceptelor, strategiilor sau recomandărilor expuse în cartea respectivă, cu reconsiderări individuale, schimbări de percepție, sau împărtășiri proprii. În cadrul acestui program se va crea un mediu de creștere personală, în spirit de totală siguranță și susținere reciprocă.
Participanții vor avea ocazia, timp de 10 săptămâni, să înțeleagă beneficiile concrete ale schimbului de idei în grup, ale renunțării la a-i judeca pe ceilalți sau a te judeca pe tine însuți, în favoarea aprecierii sincere a aportului diversificat și specific al fiecărui membru din grup. Un mare beneficiu al programului este posibilitatea de stabilire de pași concreți de acțiune pentru implementarea, în viața proprie a fiecărui participant la grup, a unor schimbări cu efecte pozitive.
*(Imaginea folosită este prelucrare după o fotografie fără drepturi de autor de pe pixabay.com/ro, cu autor Harish Sharma (harishs), preluată în 12.11.2023)




Florin Peniu –
Recomand din inimă mastermind-urile facilitate de mentora mea, Simona Muscă.
Accesul la aceste întâlniri a avut un impact profund asupra mea, ajutându-mă să construiesc o relație puternică și autentică cu Divinitatea cea mai înaltă. Prin ghidarea Simonei, am reușit să capăt o încredere reală și stabilă în sinele meu autentic, lucru care mi-a transformat viața.
Îți sunt profund recunoscătoar și îți mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce oferi.